Siguenos
iBookstore
Android app on Google Play
Like Us
Un programa de
Rețeta universului
30 de July de 2015

Dorești să gătești un univers ca al nostru? O sa ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 3 cești de hidrogen

  • 1 cană de heliu

  • Un vârf de cuțit de litiu

  • O liniuță de beriliu

Acum, amestecă totul într-un bol imposibil de mic și stai la distanță, gata de Big Bang!

Aceasta este rețeta universului nostru, care la  început era format doar din aceste patru substanțe chimice, numite elemente.

Acum, după 14 miliarde de ani de la  Big Bang, există  92 tipuri de elemente în spațiu. Aceste elemente se regăsesc peste tot în univers, de la stele gigantice până la cele mai mici insecte; și chiar și în prăjiturile tale preferate cu ciocolată.

Deși cunoaștem de unde au apărut cele 88 de noi elemente (ele au fost preparate în interiorul stelelor si eliberate apoi în spațiu) mai există încă câteva mistere. Cel mai mare puzzle nerezolvat este legat de litiu.

Litiul a fost unul dintre primele elemente din Univers, dar câtă cantitate de litiu există astăzi în galaxia nostră pare dificil de aflat. Stelele bătrâne au mai puțin litiu decât se credea, iar unele stele tinere au de zeci de ori mai mult.

Recent, astronomii au observat pentru prima dată o stea de tip nova care arunca litiu în spatiu. Stelele de tip nova sunt stele care explodează pe neașteptate și violent, aruncănd gazele din interiorul lor în sațiu.

Chiar dacă cantitatea de litiu creată de acestă stea de tip nova este mică, au existat multe miliarde de astfel de stele în istoria Căii Lactee. Dacă fiecare dintre aceste nove a  împrăștiat acceeași canitate  mică de litiu ca nova observată, acesta cantitate ar fi suficientă pentru a explica nivelul ridicat de litiu observat la stelele tinere.

Pentru astronomi, aceste observații reprezuntă piesa care lipsea dintr-un puzzle cosmic imens.

 

Interesant

Nu doar astronomii s-au bucurat de acestă descoperire, litiu este folositor și aici pe Pământ. De exemplu majoritatea bateriior de schimb folosesc litiu.

Share:

More news
14 September 2020
10 September 2020
3 September 2020

Fotografías

Cocinando litio
Cocinando litio

Printer-friendly

PDF File
982,3 KB