Siguenos
iBookstore
Android app on Google Play
Like Us
Un programa de
Despre o confuzie
28 de March de 2013

Ce vezi când privești acestă fotografie din spațiu?

Dacă ai răspuns „o galaxie”, sau, și mai bine, „o galaxie spirală”, atunci ești pe drumul cel bun. Îți vine a crede că acestă galaxie a fost identificată greșit de către astronomii profesioniști de două ori? Când a fost observată pentru prima dată în 1780 de către Pierre Méchain, acesta a crezut că este o nebuloasă (un nor strălucitor de gaz și praf). Mai apoi, câțiva ani mai târziu, Charles Messier a numit-o „roi stelar”, adică un grup de mii sau milioane de stele ținute la un loc de gravitație (mult mai puține decât într-o galaxie). Dar nu e nimic grav, Charles greșit doar cu câteva sute de miliarde de stele!

 Înainte de a-i judeca prea aspru pe Pierre și Charles, trebuie să ne aducem aminte că telescoapele erau încă o invenție nouă în anii 1700.  Dacă ar fi să comparăm telescoapele timpurii cu telescopul Hubble, ar fi ca și cum ai compara o mașină de jucărie cu un Ferarri. Îți vine să crezi că sunt mai puțin de 100 de ani de când am aflat că mai există și alte galaxii în Univers în afară de a noastră?! Acum știm că Universul conține sute de miliarde de galaxii pline de stele.

 Există mai multe tipuri de galaxii, de forme și mărimi diferite. Galaxia spirală din imagine este o galaxie Seyfert, un tip de galaxie foarte activă, plină cu gaz fierbinte și strălucitor, și care emană o cantitate imensă de radiație din centrul său întunecat.

Interesant

Într-o singură imagine o unui petic minuscul de cer Hubble a fotografiat sute de galaxii. Poți vedea acestă imagine aici. Nu-i așa că Universul este imens?

Información adicional

 

Acest Space Scoop a fost realizat pe baza unui comunicat de presă de la ESA și Hubble Space Telescope.

Share:

More news
14 September 2020
10 September 2020
3 September 2020

Fotografías

Un caso de identidad equivocada
Un caso de identidad equivocada

Printer-friendly

PDF File
1003,7 KB