Siguenos
iBookstore
Android app on Google Play
Like Us
Un programa de
A fost descoperit vărul îndepărtat al asteroizilor
13 de May de 2018

Sistemul nostru solar este un loc destul de aglomerat, cu opt planete și aproape 200 de luni care se învârt în jurul Soarelui. Astăzi, fiecare planetă se plimbă liniștită de-a lungul axei sale, dar acest lucru nu a fost așa dintotdeauna.

Dacă ar fi să călătorești patru miliarde de ani înapoi în timp, oamenii de știință cred că ai putea vedea cum giganții gazoși  (Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun) rătăceau haotic prin sistemul solar.

În acea perioadă existau milioane de mici bucăți de rocă rămase în urma formării planetelor (acum acestea poartă numele de asteroizi). În timp, orbitele planetelor uriașe s-au stabilizat și gravitația lor a aruncat majoritatea asteroizilor mici spre exteriorul sistemului solar.

Dacă această teorie este corectă, unii dintre asteroizii care plutesc astăzi la marginea Sistemului Solar sunt cel mai probabil compuși din același material ca și cei aflați mai aproape de Soare. Înseamnă că aceștia ar trebui să conțină o cantitate mare de carbon.

Totuși, oamenii de știință nu au reușit să găsească în sistemul solar exterior vreun asteroid bogat în carbon - până acum.

În 2014, un asteroid cu aspect amuzant a fost văzut că se deplasa dincolo de orbita planetei Neptun, la o distanță de patru miliarde de kilometri de Pământ.

Analizând lumina reflectată de pe suprafața sa, oamenii de știință au descoperit că acesta conține o cantitate imensă de carbon. În cele din urmă, avem dovezi care să susțină teoria despre trecutul haotic al Sistemului Solar!

Interesant

Carbonul nu se găsește doar pe asteroizi; se găsește și pe Pământ. Carbonul poate fi găsit în creioane, diamante și benzină. În plus, carbonul este ingredientul principal al vieții de pe Pământ!

Share:

More news
14 September 2020
10 September 2020
3 September 2020

Fotografías

Descubren un primo lejano de los asteroides
Descubren un primo lejano de los asteroides

Printer-friendly

PDF File
1023,9 KB