Siguenos
iBookstore
Android app on Google Play
Like Us
Un programa de
Imperiul galactic
3 de April de 2013

Galaxia noastră, Calea Lactee, este mai mult decât o spirală uriașă ce conține sute de miliarde de stele. Ea este centrul unui imperiu imens ce guvernează mai mult de 20 de galaxii mai mici, care orbitează în jurul ei, așa cum Luna se învârte în jurul Pământului. Stele și arcurile de gaz ce strălucesc în acestă fotografie se află situate într-o galaxie pitică numită Micul Nor a lui Magellan. 

Dacă locuiești în emisfera sudică, sau în apropierea ecuatorului, este posibil să fi observat doi nori strălucitori pe cerul înstelat. Cel mai mic dintre aceștia este Micul Nor a lui Magellan, una dintre galaxiile satelit ale Căii Lactee. Este numită galaxie pitică deoarece conține mult mai puține stele decât galaxiile similare cu a noastră: Calea Lactee este formată din aproape 300 de miliarde de stele, în timp ce Micul Nor a lui Magellan are doar două miliarde.

La scară cosmică, acestă galaxie se află foarte aproape de noi. Dacă ar fi să ne deplasăm cu cea mai mare viteză cunoscută în Univers (viteza luminii), o călătorie de pe Pământ până acolo ar dura mai puțin de 200 de mii de ani. Poate că acum nu ți se pare foarte aproape, dar dacă ar trebui să ajungem până la galaxia de care am vorbit în Space Scoop-ul de săptămâna trecută călătoria ar dura 47 milioane de ani, deplasându-ne cu aceeași viteză.

Fiind atât de aproape de noi, Micul Nor a lui Magellan le oferă astronomilor posibilitatea de a studia fenomene care ar fi dificil de examinat în galaxiile mai îndepărtate. În acestă fotografie putem vedea o regiune ce poartă numele de „Aripi”. Ea conține trei roiuri stelare pe care astronomii le-au studiat recent pentru a afla cum iau naștere stelele.

 

Interesant

Micul Nor a lui Magelan și-a început cariera ca o galaxie spirală barată, asemănătoare cu galaxia noastră Calea Lactee. Cu timpul, forța gravitațională a galaxiilor din jur a transformat-o într-o galaxie neregulată, cu forma haotică ce poate fi observată în prezent. 

Share:

More news
14 September 2020
10 September 2020
3 September 2020

Fotografías

El Imperio Galáctico
El Imperio Galáctico

Printer-friendly

PDF File
1021,3 KB